Potrivit lui Hans Selye, cel care a introdus în circulaţie conceptul de stres, acesta ia naştere ca urmare a unei agresiuni sau a unei stimulări benefice, bucurii, plăceri(stres pozitiv). Răspunsul organismului constă într-un ansamblu de secreţii hormonale şi modificari biologice. Cu cât agresiunea este mai puternică cu atât mecanismele biologice şi psihologice de adaptare sunt mai intense.

Termene scurte, volum mare de muncă şi frica faţă de siguranţa locului de muncă caracterizează o zi de muncă normală pentru mulţi angajaţi din Romania şi din strainatate – şi le pune în pericol sănătatea: căci acest gen de atmosferă de lucru este nesănătoasă atât pentru corp cât şi pentru psihic. Studiile ştiinţifice confirmă acest fapt.

Johannes Siegrist, specialist în sociologie medicală la Universitatea Düsseldorf, arată pe baza unor cercetări de lungă durată că angajaţii care nu se simt apreciaţi corespunzător pentru munca prestată, suferă de stres pe o perioadă lungă de timp. Urmările: riscurile de îmbolnaviri cresc, productivitatea poate fi OK pe termen scurt însă pe termen lung scade considerabil.

“În special în domeniul prestărilor de servicii sau de asemenea acolo unde sunt condiţii de muncă precare, mulţi oameni nu se simt apreciaţi”, spune Siegrist. Fie pentru că job-ul este nesigur fie pentru că schioapătă permanent realizările sau pentru că şeful este permanent nemulţumit. Siegrist : “În momentul de faţă o treime din angajaţii din Europa suferă de o criză a aprecierii muncii” – şi prin aceasta se creează condiţiile unui risc crescut de îmbolnăvire.

Surprinzător, doar câteva firme acţionează cu adevărat împotriva acestui nivel ridicat de stres. Aproape 80% din firme nici măcar nu ştiu unde şi care este sursa stresului, arată un studiu al Institutului de Ştiinte Sociale şi Economie al Hans-Böckler-Stiftung, făcut pe 2200 firme în anul 2004.

În afară de presiunea din partea şefului, o parte de vină o are chiar angajatul. Mulţi oameni nici măcar nu conştientizează când sunt în situaţii de epuizare datorită stresului. Încep să ia mai în serios situaţia când apar boli cronice şi aleargă de la doctor la doctor sau când depresia îi înlănţuie. “La primele semne de epuizare de regulă se poate corecta omul fără să aibă nevoie de ajutor”, explică Dr. Hans-Peter Unger, psihiatru şi psihoterapeut în Hamburg. ” Cine ignoră însă primele semne – de ex. dificultăţi în legatură cu somnul sau diferite dureri – şi lucrează în continuare ca şi până atunci, îl pândeşte pericolul căderii în spirala epuizării. Pe termen lung pot aparea serioase probleme psihice, pâna la depresii.”

Câteva exemple de condiţii de muncă producătoare de stres:

Organizarea muncii. Volum prea mare de muncă, pauze neregulate, muncă de rutină care nu prezintă importanţă pentru angajat; nefolosirea abilităţilor angajatului şi controlul excesiv.

Stilul de conducere al şefului. Participarea nesemnificativă a angajatului în procesul de decizie, comunicare deficitară în organizaţie, lipsa unei politici orientată către familie.

Relatiile interumane. Climat social deficitar şi sprijinire defectuoasă a colegilor de muncă.

Griji în legatură cu cariera. Nesiguranţa locului de munca şi posibilităţi mici de dezvoltare; schimbări rapide la care angajatul nu este pregătit.

Influenţe exterioare. Condiţii fizice neplăcute sau periculoase ex. zgomot, poluarea aerului, etc.

“Este cunoscut că stresul produce o serie întreagă de reacţii ale organismului care influenţează regularitatea ritmului cardiac, presiunea arterială, funcţiile aparatului gastro-intestinal şi cele ale sistemului imunitar. Stresul încetineşte digestia, deodată cu producerea de enzime, cu absorbţia vitaminelor, mineralelor, proteinelor. Dacă nu reuşiţi să controlaţi stresul, glandele suprarenale produc cortizon, ca reacţie de apărare…rata metabolică, în această situaţie, creşte de 10 ori faţă de nivelul său normal în starea de repaos.“(Dr. Virginia Faur)

Ce-i de făcut?

• Reînvăţaţi să spuneţi nu constrângerilor externe, imaginilor stresante. Păstraţi activităţile esenţiale,practicând în acelaşi timp sport, dedicaţi-vă unor preocupări care vă fac plăcere, care vă relaxează.
•  Reînvăţaţi să comunicaţi, cu scopul descărcării emoţionale, căci este esenţial pentru sănătatea dvs.cum reacţionati în condiţii de stres.
• Dormiţi suficient! Odihniţi-vă 7-8 ore, în fiecare noapte. Vă protejaţi sistemul imunitar, vă stimulează toleranţa organismului la stres.
• Respiraţi aer curat! De ex. plimbările în natură.
•  Faceţi exerciţii fizice! Mişcarea în aer liber, exerciţiile fizice, făcute cu regularitate, eliberează adrenalina din muşchi, reduc efectele hormonilor cauzatori de stres, diminuează tensiunea musculară şi anxietatea.
• Adoptaţi o alimentaţie naturală, sănatoasă, fără preparate sintetice, cu multe crudităţi! Potrivit studiilor recente, circa 40% din stres este de natură nutriţională.
•  Identificaţi cauzele stresului! De cele mai multe ori la originea bolii se află modul cum gândim.
• Evitaţi comparaţiile nerealiste cu alţi oameni sau situaţii, acceptaţi-vă situaţia actuală încercând în acelaşi timp să progresaţi în funcţie de posibilităţi, evitaţi invidia, furia şi alte sentimente negative care devin cauzatoare de stres în momentul în care se repetă des sau există o perioadă lungă de timp.

Datorită faptului că stresul afectează atât partea fizică cât şi psihică a unui om, este evident că realizările lui, pe termen lung vor fi cu mult sub potenţial, apar mult mai des greşeli, timpi morţi datorită lipsei de concentrare, oboselii, etc.

“Tensiunea arată cine crezi tu că ai putea fi. Relaxarea arată cine eşti tu cu adevărat.” ~ Proverb chinezesc

Einstein spunea: „ Dacă aş avea o oră la dispoziţie pentru a găsi soluţia la o problemă şi de a cărui rezultat ar depinde viaţa mea, aş folosi 55 de minute pentru a găsi întrebarea corectă şi odată găsită, aş găsi soluţia In mai puţin de cinci minute”.

De cate ori se întâmplă ca în discuţiile noastre cu colegii, prietenii sau chiar famila să ne minunăm ce răspunsuri primim la întrebări pe care noi le considerăm foarte utile.

Si dacă observăm ca răspunsul nu ne ajută mai întrebăm ..până ce ajungem după un timp prelungit, la răspunsul dorit împreună cu concluzia…”spune şi tu aşa…asta era întrebarea?”.

Consecventa cu care punem întrebările şi modul în care le formulăm poate fi hotărâtor pentru rezultatul obţinut. întrebările care pentru noi sunt clare nu sunt întotdeauna şi pentru partenerii noştri de discuţie. Acesta este motivul pentru care întrebările trebuie formulate în context.

Calitatea întrebărilor crează climatul discuţiilor noastre. De modul în care le formulăm putem îmbunătăţi sau distruge complet comunicarea. Persoanele de succes formulează întrebări care să genereze răspunsuri la întrebările lor, fiind un criteriu al obţinerii unor rezultate remarcabile.

Conştientizarea importantei întrebărilor şi concentrarea noastră în a găsi cea mai eficientă cale spre răspunsul căutat ne poate salva mult timp energie şi poate contribui la dezvoltarea relaţiilor noastre interumane.

Dar cum reuşim să construim astfel întrebările încât ele să aibă rezultatul dorit şi urmărit de noi?

în primul rând să urmărim cum începem întrebarea fiind preferate cele deschise cele care lasă posibilitatea interlocutorului de a-şi spune părerea şi a-şi dezvolta ideile: cum când ce fel, care unde?

Al doilea element este dimensiunea, gradul de generalizare al Întrebării: „cum putem să rezolvăm asta în echipa noastră?” în comparaţie cu variante generale nespecifice „cum putem să rezolvăm asta în firmă?”

Al treilea aspect important este modul de asumare al Întrebării: „Ce putem învăţa din asta şi ce posibilităţi avem în viitor?” fiind mai folositoare decât opţiunile de genul „Ce s-a făcut greşit şi cine este responsabil pentru asta?”

Sunt situaţii care formularea întrebării ne dă ocazia de a ne clarifica ideile şi opiniile noastre în legătură cu problema pe care dorim să o rezolvăm. Astfel, tehnica întrebărilor reprezintă o altă cale de îmbunătăţire a relaţiilor profesionale şi personale în spiritul descoperirii unor noi idei şi de formulare de noi soluţii pentru situaţiile cu care ne confruntăm.

înainte era considerat deştept cel care ştia să dea răspunsuri, astăzi este considerat inteligent cel care ştie să pună întrebări”  Autor necunoscut

şi

“Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelenţa, deci, nu este o acţiune, ci o obişniunţă.” Aristotel

Motivaţia vine de la motiv, iar motivul apare de la nevoi. Nevoile sunt în primul rand biologice(hrana, somn, etc) apoi de siguranţă(pace, linişte) şi pe masură ce acestea sunt satisfăcute apar şi altele de genul: sociale(apartenenţă, iubire, relaţii sociale), stima de sine(recunoaştere, încredere, competenţă), cognitive(a şti, a înţelege, a învăţa lucruri noi) etc.

Cu cât nevoile sunt mai puternice, cu atât motivaţia, dorinţa de face acel lucru care să satisfacă nevoia, e mai mare.

Motivaţia vine din interior. Ea poate fi stimulată şi din exterior(prin bani, laudă, critică, ameninţări, etc) însă felul cum reacţionăm la astfel de stimuli e 100% în puterea noastră. Deci tot la interior ajungem. Nu putem să avem rezultate bune şi constanţă în timp când depindem numai de “motivaţia”(stimuli) din exterior. În plus, astfel de oameni care ne ajută din exterior să ne motivăm, sunt din ce în ce mai greu de găsit.

Mai e un aspect de ştiut. Motivaţia poate fi pozitivă sau negativă.

Cea pozitivă este atunci când omul face un lucru din plăcere şi doreşte să obţină acel rezultat.

Cea negativă este atunci când omul face ceva de frică, pentru că dacă nu ar face, consecinţele i-ar displace. Deci nedorind acele consecinţe, face un anumit lucru, însă nu din plăcere.

Partea interesantă, şi pe care puţini o şi conştientizează, este că atunci când omul face ceva de frică are un randament mult mai mic în comparaţie cu situaţia când ar face acelaşi lucru din plăcere(când “pune suflet”). Asta pentru că o mare parte din gânduri şi energie este consumată în altă parte(în

alimentarea fricii, în scenarii diverse, în ascunderea greşelilor care chiar apar mult mai des în prezenţa fricii, etc).

Pentru a înţelege şi mai bine diferenţa între cele 2 motivaţii gandiţi-vă că avem un câine de îngrijit. Cum îl îngrijim când ne place să facem acest lucru şi îl considerăm un prieten de nădejde şi cum ne comportăm în situaţia în care ne este frică de el(că o să ne muşte)? Dar totuşi “trebuie” să îl îngrijim. Şi într-un caz şi în celălalt câinele va primi, în final, de mâncare, însă randamentul nostru este complet diferit.

Acelaşi lucru se întamplă oriunde, la serviciu, acasă, pe stradă etc. pentru că motivaţia este “la purtător”.

“Cea mai bună motivare este auto-motivarea. Un om spune: “Vreau să vină cineva să mă motiveze.” Şi ce faci dacă nu apare nimeni? Trebuie să ai un plan mai bun pentru viaţa ta.“ Jim Rohn

Dacă motivaţia este roata, atunci voinţa, afectivitatea, raţiunea şi/sau intuiţia sunt spiţele. Când una din ele lipseşte sau este slabă atunci şi direcţia în care se mişcă roata se schimbă.

Raţiunea ne ajută la fabricarea motivelor însă nu este de ajuns. Intuiţia este acea putere a omului care îl ajută să vadă/simtă lucruri care nu pot fi explicate logic. Puterea afectivă a omului îi dă aripi schimbării. Voinţa ne ajută să dăm “confortul sau plăcerea” de acum pentru beneficiile din viitor.

“Cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine; nu vei ieşi din ea niciodată.” Arsenie Boca

În concluzie, rezultatele muncii noastre depind de felul în care lucrăm iar acesta este influenţat direct de motivaţie. Motivaţia este influenţată direct de nevoi. Pe scurt, acestea sunt aspectele ce trebuie ştiute pentru a putea avea rezultate. În rest, deciziile ne aparţin.

Dezvoltarea personală trebuie să fie … personală, însă… pot să dezvolt ceea ce nu cunosc?

Oare de unde ni “se trage” acest rezultat? Nu mai contează acum. Ce este important este să gasim o soluţie pentru a ieşi din aceasta situaţie. Şi în timp ce vom căuta soluţia vom afla şi cauzele.

Potrivit învăţăturilor vechi indiene, “ignoranţa nu înseamnă să acţionez fără să am cunoştinţele respective(este neştiinţa în cazul acesta) ci mai degrabă adevarata ignoranţă înseamnă să am cunoştinţele şi totuşi să le ignor.”

constant şi simultan pe 4 planuri ale personalităţii umane: fizic, mental, afectiv şi spiritual.

Acestea sunt ca spiţele unei roti. Ştiţi ce se întâmplă dacă una din spiţe este slabă. Scopul este să echilibrăm roata astfel încât ea să mergă drept.

Planul Fizic: “Minte sănătoasă în corp sănătos” (dicton latin) ne spune de mii de ani că pentru a putea să ne folosim capacităţile mentale la un potenţial cât mai mare e nevoie să fim sănătoşi şi în “formă” cum spun sportivii. Aici intervin alimentaţia şi exerciţiul fizic. Aşa cum ştim în detaliu ce benzină/motorină, uleiuri, etc ne trebuie pentru maşină e necesar să cunoaştem şi ce fel de combustibil(hrana noastră cea de toate zilele) e potrivită pentru corpul nostru. Cu ceva cunoştinţe de anatomie, nutriţie şi un strop de chimie se poate rezolva lipsa de cunoştinţe în acest domeniu.

Exerciţiul fizic este foarte important mai ales pentru cei care au o profesie statică. “Un program constant de exerciţii fizice sub diferite forme(plimbări în natură, alergare, sporturi diverse) creşte rezistenţa – prin îmbunătăţirea capacităţii corpului şi creierului de a folosi oxigenul – şi aduce multe avantaje fizice şi mentale. “

Planul Mental: “exersează mintea prin citit, prin rezolvarea problemelor în mod creator, prin scris şi vizualizare”

“Educarea minţii fără educarea inimii nu reprezintă nici o educaţie.” - Aristotel

Planul Afectiv: ”se străduiesc să fie răbdători, să îi asculte pe ceilalţi cu empatie autentică, să dea dovadă de dragoste necondiţionată, să accepte responsabilitatea pentru propriile lor vieţi, hotărâri şi reacţii”

Planul Spiritual: ”se concentrează asupra rugăciunii, a studiului Scripturii, a meditaţiei şi postului.”

“Nici o altă oră din zi nu vă va răsplăti mai mult decât ora pe care o investiţi în “ascuţirea fierăstrăului” – adică în exersarea acestor patru dimensiuni ale personalităţii umane. Dacă veţi face acest lucru zilnic, în curând îi veţi simţi impactul permanent asupra vieţii voastre”

“Cunoaşte-te pe tine însuţi.”   Inscriptia antica din Templul lui Apollo din Delphi

De exemplu: să găsim soluţii la o problemă care nu a apărut încă; să formulăm răspunsuri la întrebări care nu ne-au fost adresate; să fim deranjaţi de acţiunea unui coleg fără să cunoaştem motivele comportamentului lui .

Oare câte din “pre-ocupările” noastre chiar devin realitate şi cât de mult timp “investim” în gânduri care devin inutile în momentul în care observăm că situaţia reală este complet diferită de cea imaginată?

Bucuraţi-vă de momentele reale şi încercaţi să le trăiţi din tot sufletul vostru. Construiţi-vă planurile de acţiune şi obiectivele personale plecând din prezentul concret (ce voi face in viitor pe baze abilităţilor si talentelor mele actuale) şi nu din viitor viitorul incert (pe baza viitoarelor mele abilităţi sau cunoştinţe pe care nu le posed încă): ceea ce sunt astăzi este rezultatul gândurilor, preocupărilor şi acţiunilor mele până în prezent; ce trebuie să schimb în abordarea mea faţă de toate acestea pentru ca rezultatele diferite dorite de mine să fie obţinute.

Fiţi conştienţi de “obiceiurile” voastre cu care abordaţi rezolvarea fiecărei situaţii noi apărute şi de rezultatul acestor acţiuni. Acest demers vă ajută să evaluaţi singuri cât de multumiţi sunteţi cu ceea ce aţi obtinut din fiecare moment al activităţii voastre. Dacă observaţi că cineva din jurul vostru având aceleaţi activităţi obţine rezultate diferite, acest lucru se datorează modului diferit în care persoana a ales să acţioneze.

Conştientizarea modului în care abordăm “pre-ocupările” noastre ne face să fim mai sensibili şi atenţi la raportul dintre energiile noastre investite în prefigurarea viitorului nostru şi rezultatele pe care le obţinem din acest demers (cât de mult timp petrec în a-mi imagina posibile situaţii viitoare, cum arată ea în realitate, în cazul în care se concretizează şi cu ce rezultat).

Atunci când avem de ales între a ne gândi la prezent, a evalua trecutul sau a prefigura un viitor incert să ne ocupăm cu acela care ne aduce maxim de eficienţă în obţinerea rezultatelor dorite de noi.

“A pregăti viitorul nu este altceva decât a întări temelia prezentului. Cei ce urmăresc imagini îndepărtate, rod al închipuirii lor, se irosesc în utopie şi în acţiuni doar visate. Singura invenţie adevărată este să descifrezi prezentul prin aspectele lui incoerente şi limbajul lui contradictoriu.”

Antoine de Saint-Exupery

Cât de mult sau puţin curaj ne-ar trebui ca să “îmbrăcăm” gânduri plăcute nouă în fiecare dimineaţă şi să transformăm o zi oarecare într-o zi de “primăvară interioară”?

Ce ne lipseşte ca să avem o ATITUDINE POZITIVĂ?

Iată un răspuns simplu, al celebrului Charlie Chaplin, care poate avea pretenţia că a descoperit secretul atitudinii pozitive, aşa cum reiese din următoarele gânduri:

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Maturitate.

• in ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca e o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

• în ziua în care m-am acceptat cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic: persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi, am descoperit… Modestia.

• în ziua în care m-am înţeles cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeşte … Dezvoltare personală.

• în ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

Şi toate acestea înseamnă… Să ştii să trăieşti cu adevărat.

Câţi dintre noi credem că atitudinea noastră este o reacţie la evenimente? Câţi dintre noi credem că putem să ne alegem reacţiile? Câţi dintre noi credem că putem să ne alegem atitudinea?

Posibile răspunsuri:

O reacţie este, în general, instantanee. Nu are la bază gândirea. Pur şi simplu se întâmplă. Dar, alegând să gândim, putem alege cum să reacţionăm. Putem să ne alegem atudinea.

Cred cu convingere că “îmbrăcându-te” cu stimă de sine, autenticitate, maturitate, modestie,simplitate,desăvârşire şi respect de sine şi de ceilalţi alegi Atitudinea Pozitivă şi, astfel, ” ştii să trăieşti cu adevărat”

eşec”    Bill Cosby

Deseori se întâmplă să ne aflăm în mijlocul unor evenimente, situaţii neprevăzute a căror soluţii le percepem ca fiind departe de noi şi de gândurile noastre. Doar simţim că trebuie să reacţionăm şi atunci apare şi dilema: cum să facem?

Situaţiile în care ne aflăm la un moment dat sunt concrete şi pot fi pline de dileme. Rareori putem “scăpa” de ele fără efort. Chiar dacă o facem, după ceva timp ajungem să ne întrebăm: ”cu ce scop?”

Dacă alegem, în mod repetat, doar să ne eschivăm, viaţa ar putea deveni un slalom printre oportunităţi fără a avea un moment sentimentul bucuriei şi satisfacţiei unui succes cât de mic, eventual am simţi mulţumirea unor provocări evitate.

Însă rezultatele consistente vin, dacă depunem efort. Acest efort este susţinut de puterea cu care credem că ceea ce facem, deşi e plin de provocări, de suişurile şi coborâşurile unor acţiuni ce nu anunţă nimic spectaculos, ne va aduce în timp rezultate pozitive.

Odată începută acţiunea noastră timidă de a rezolva problema, parcă atrage şi mai multe necunoscute ce ne iau lumina şi orizontul optimist al unei soluţii ce o vedeam atât de aproape….

Efortul şi determinarea cu care ne implicăm necesită energie şi timp. E un şir lung de provocări şi situa ” ii ce încearcă să ne abată de la dorinţa noastră de a gusta din “untul străduinţelor noastre. Cu toţii avem “căderile” noastre şi trăim cu ele. Diferenţa o facem atunci când după toate aceste eşecuri mai încercăm încă odată în plus.

Vine momentul în care culegem roadele voinţei şi străduinţei noastre.

Ajungem să ne “descoperim” şi să ne minunăm de noi înşine, de ce am fost capabili. Realizăm că acest moment a meritat să alegem calea acţiunii şi a implicării în rezolvarea problemelor. Suntem pe podium şi ne bucurăm de gloria personală a unui lucru bine rezolvat.

Finalul îl las unui citat interesant primit de curând la unul din seminarele la care am participat împreună cu colegii noştri. El ne încurajează să alegem calea încercărilor, să învăţăm din micile noastre eşecuri pentru ca mai apoi, fiind consecvenţi in dorinţa noastra de a reuşi, să “transformăm smăntăna în unt” şi astfel să culegem roadele efortului nostru.

“Fă un lucru pe care crezi că nu poţi să-l faci. Eşuează. Încearcă din nou. Fă-l mai bine a doua oară. Singurii oameni care nu cad sunt cei care nu urcă. Dar atunci când ajungi sus, bucură-te, e momentul tău!”    Autor necunoscut

De cele mai multe ori, atunci cand spunem despre cineva ca este intr-un anumit fel o facem pentru ca, implicit sau explicit, constient sau subconstient, ne consideram superiori.

Cand etichetam, atribuim unei persoane o caracteristica, o atitudinie, o credinta sau alte etichete iar apoi emitem pretentii si solicitari in concordanta cu acea caracteristica .

Etichetarea poate fi daunatoare atat pentru noi cat si pentru ceilalti; nu se limiteaza la un anumit domeniu, exista numeroase situatii in care puteti utiliza aceasta tehnica: in negocierile de afaceri sau alte interactiuni. De exemplu, sa spunem ca cineva din echipa dumneavoastra depune un efort mare cu un proiect, pe care i l-ati dat spre finalizare. E posibil ca acel membru sa-si piarda increderea in propriile abilitati de a conduce la bun sfarsit respectivul proiect. O abordare eficienta ar fi, luand in considerare faptul ca inca mai aveti incredere ca e capabil sa-si indeplineasca sarcina atribuita, sa-i amintiti cat este de muncitor si perseverent. Ati putea chiar argumenta cu exemple concrete cand a avut succes cu sarcini similare.

De cele mai multe ori acceptam de bunavoie declaratii fara dovezi de valabilitate, astfel ca ipotezele devin stereotipuri.Cand punem etichete este ca si cum ne-am pune ochelari de cal si am vedea doar o viziune ingusta a unei fiinte umane ( expansiva si complicata de altfel).

De ce recurgem la etichetare sau de ce le acceptam? Iata cateva motive:

Este mai usor si necesita mai putin efort sa ne asumam ca este adevarat ceea ce se spune dacat sa ne uitam si sa analizam faptele in sine

Daca nu suntem siguri cu privire la fapte, mai degraba credem ce spun ceilalti decat sa ne recunoastem ignoranta

Ar putea fi o incercare de a „ ne creste” ridiculizandu-i pe ceilalti

Poate fi din cauza neglijentei sau a proastelor obiceiuri

Lipsa abilitatilor critice de gandire

Pentru a-i controla pe ceilalti

Nu suntem suficienti de asertivi pentru a veni in apararea altora

Odata ce am inteles de ce o facem, putem lucra la eliminarea acestui obicei. Cum?

Cu umilinta

Putem invinge prin cultivarea acceptarii neconditionate, prin compasiune si intelegere. Putem invata sa observam si sa experimentam lumea fara a o judeca, ne putem detasa de asteptari si cereri, putem invata sa acceptam oamenii asa cum sunt.

A BÂRFÍ ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a

ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune

vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

Bârfa:

-         se petrece întotdeauna în lipsa “acuzatului”, nedându-i-se acestuia posibilitatea firească de a se apăra;

-         are un caracter subiectiv şi nu obiectiv, care ţinteşte discreditarea omului;

-         este făcută în spirit critic, răutăcios, de cele mai multe ori;

-         apare ca urmare a invidiei, a urii sau din simpla plăcere de a bârfi.

Cei care bârfesc iau de regulă o bucăţică de adevăr şi îl transformă într-un “adevar” speculativ.

E de aşteptat ca într-o companie să existe o oarecare doză de bârfă însă e nevoie de intervenţie atunci când prin ea apar următoarele “simptome”:

·       dezbinarea locului de muncă şi deteriorarea climatului de lucru,

·       rănirea sentimentelor oamenilor,

·       alterarea relaţiilor dintre colegi,

·       distrugerea motivaţiei şi moralului angajaţilor.

Bârfa poate fi gestionată ca orice comportament negativ al unui angajat. Poţi folosi o abordare de antrenor, când e posibil, pentru a ajuta persoana respectivă să-şi modifice comportamentul. Când e necesar, gestionarea barfei începe cu o discuţie serioasă între şef şi angajatul respectiv în legatură cu consecinţele bârfei şi poate include şi un avertisment verbal, apoi, în cazul în care comportamentul persoanei respective rămâne neschimbat, se poate face un avertisment scris. Dacă bârfa nu a fost gestionată în trecut ea tinde să devină un aspect negativ al climatului de lucru.

Consecinţele participării la bârfele de serviciu sunt mult mai mari decât par şi întotdeauna implică cel puţin doi oameni. Mai întâi gândeşte-te la cel/cea care răspândeşte bârfa. De ce prezintă informaţia asta? Ce poate ieşi bun din aşa ceva? De informaţia asta va beneficia echipa în care lucrezi? Care este motivul bârfei?

Din păcate, persoana care bârfeşte nu se mulţumeşte doar cu posesiunea unei informaţii. Astfel că îi implică şi pe alţii.

Colegii inteligenţi vor învăţa să-i evite pe bârfitori pe cât este posibil cu toate că nu este întotdeauna uşor. Chiar dacă nu eşti tu iniţiatorul bârfei, simpla ascultare este aducătoare de consecinţe. Vina prin

asociere este prima pe listă. De asemenea poţi apărea ulterior ca sursă a bârfei pentru că erai prezent. Memoria oamenilor nu este întotdeauna exactă.

Desigur, “subiectul” bârfei este cel mai afectat. Chiar dacă “zvonul” nu se adevereşte, răul a fost făcut. Cei care au auzit bârfa cu greu vor putea să şteargă complet din memorie cele auzite. Consecinţele pentru cel bârfit pot fi devastatoare.

De vreme ce nimeni nu obţine beneficii de pe urma bârfei, există câţiva paşi uşor de făcut în evitarea acestui comportament:

1. Evită să te împrieteneşti cu cei care bârfesc!
   1. Evită să fi tu însuţi bârfitor. Dacă vrei să ajuţi pe cineva, mergi şi vorbeste direct cu persoana respectivă.
2. Evită să-i bârfeşti pe bârfitori!
   1. Înainte de a bârfi suntem datori să cercetăm discret dacă greşeala pe care vrem s-o defăimăm este ceva real(adevărat).
3. Când cineva încearcă să-ţi bârfească pe cineva, poţi:

.    Să pleci de acolo. .    Să schimbi subiectul.

.    Să spui:”Nu-mi place să discutăm despre_____________ .”

.    Să spui: “Nu-mi place să vorbesc despre alţi oameni pentru că nici mie nu-mi place ca alţii să

vorbească despre mine în lipsa mea.” În felul acesta sunt şanse mari ca conversaţia respectivă să

ia sfârşit.
.    Să spui: “N-am auzit aşa ceva despre_____________ . Hai să mergem/să telefonăm la el/ea direct.”

(Ai să observi cum bârfa dispare, în cele mai multe cazuri, când spui aşa ceva).

7.   Când cineva te bârfeşte pe tine, poţi să:

-         Mergi să vorbeşti direct cu persoana respectivă. Poţi să-i spui ceva de genul: “Am auzit că ai spus despre mine că…(apoi spune-i pe scurt ce ai auzit). După care: “Pentru că nu eram de faţă, m-aş bucura să vii la mine cu orice întrebări sau comentarii decât să discuţi cu ….”

-         Abordezi indirect subiectul. Poţi spune ceva de genul: “ Nu ştiu dacă ai auzit zvonurile despre mine cum că eu…, care mă întristează/înfurie. Dacă auzi pe cineva spunând aşa ceva despre mine te rog să-i spui să înceteze.”

În cazul în care bârfa este combătută asertiv, ajutăm la crearea unui climat de lucru plăcut, construim o atitudine care nu e orbă la defectele oamenilor ci caută mai degrabă să îi ajute pe oameni să se dezvolte şi să depaşească unele situaţii mai dificile, atunci când acestea apar.

“Cel care vine la tine să bârfească pe cineva, te va bârfi cândva şi pe tine.”